Oxigeno-terapie hiperbara in camere hiperbare – recomandari

Categorii de afecţiuni ce pot fi tratate cu oxigeno-terapie hiperbara

-Chirurgie plastică, ortopedie, reabilitare – reducerea edemului (în reconstrucţia chirurgicală a degetelor), regenerarea celulelor după microchirurgie, tratament al sistemului muscular sau osos.

-Medicină internă – bronşită cronică, intoxicaţii pneumologice (cu fum, DTT, etc.), atac cerebral, rigidizarea arterelor, diabet, ischemie, boli ale inimii, etc.

–Neurologie – Neurochirurgie.

–Recuperare sportivă şi după efort.

Câteva afecţiuni ce pot fi tratate cu oxigeno-terapie hiperbara:

-Îmbunătăţirea performanţelor sportive.

-Recuperare după efort fizic sau psihic.

-Autism (ameliorare cu rezultate vizibile).

-Accidente  de  scufundare  şi  embolie  gazoasă.

-Intoxicaţie  cu  monoxid  de  carbon,  cianizi,  fum sau  DTT.

-Sângerări  masive  şi  edem  cerebral.

-Accident  vascular  cerebral  acut.

-Septicemii  şi  stări  septice,  otită  malignă,  infecţii  cu  polirezistenţi,  abcese  cerebrale,  sinuzite  cronice  recidivante,  osteită,  erizipel,  osteomielită,  piodermie,  actinomicoze,  antrax,  aspergiloze,  paradontoze,  borrelioză,  botulism,  gangrenă  gazoasă.

-Fasceită necrozantă,  cangrenă  Fournier.

-Ischemie periferică  (cea  acută:  traumatisme  de  zdrobire,  sindromul  de  compartiment,  transplanturi  cutanate  şi  miocutanate,  reimplantarea  extremităţilor  amputate  accidental,  sau  cea  cronică:  microangiopatii,  arterite,  neuropatii,  retinopatii,  cardiopatie  ischemică).

-Ulcere  cutanate  (urmare  a  diabetului,  arteritelor  obliterante,  insuficienţei  venoase,  tromboflembitei  sau  a  fumatului).

-Necroză  osoasă  aseptică.

-Boală  de  iradiere :  osteoradionecroză,  xerostomie,  cistite şi ileite  radice,  ulcere   radice.

-Arsuri (termice , chimice),  opăriri,  degerături.

-Fracturi, medicină sportivă,  implantologie.

-Tulburări  de  percepţie :  hipoacuzie  acută şi  acufene  (tinnitus),  migrenă,  vertij.

-Pareză  de  nerv  facial.

-Tratament  adjuvant  în  scleroza  în  plăci,  colită ulceroasă,  sclerodermie,  pareze  şi  plegii   spastice.

-Osteonecroză idiopatică a epifizei capului femural (la copii).

Detalierea câtorva afecţiuni ce pot fi tratate cu oxigeno-terapie hiperbara:

1. Boala de decompresie
Este caracterizata de simptome declansate de blocarea circulatiei sanguine, de leziuni provocate de cauze mecanice si ca urmare a actiunii biochimice a unor bule care provin de la gazul inert dizolvat in sange sau tesuturi atunci cand presiunea atmosferica scade prea repede. Aceasta afectiune poate aparea dupa scufundari, in timpul zborului cu avionul sau in cazul expunerii prea indelungate hiperbarice sau hipobarice.

Boala de decompresie este de mai multe tipuri:
• de tip I – se manifesta la nivelul muscoscheletal, pielii, tesutului limfatic si deseori este insotit de oboseala;
• de tip II – implica sistemul nervos central (SNC) sau periferic, cardiorespirator, audiovestibular si se instaleaza starea de soc;
• de tip III – afecteaza si provoaca traume ale coloanei vertebrale si poate fi refractara la recompresie.

Bulele de aer care cauzeaza boala de decompresie pot determina leziuni ale vaselor de sange din endoteliu, actiune ce provoaca agregari plachetare, dereglari lipoproteice si activarea leucocitelor declansand scurgeri capilare si inflamatii.
Terapia cu oxigen hiperbaric se utilizeaza pentru reducerea in dimensiune a bulelor. Conform legii lui Boyle, volumul bulelor devine mai mic odata cu cresterea presiunii. La 1.8 ATA (atmosfera absoluta) aceasta va scadea cu aproximativ 30%. Bulele care provoaca boala de decompresie sunt compuse din azot. In cazul tesuturilor normale, cand are loc cresterea si descresterea presiunii atmosferice, azotul se infiltreaza in sange, tesut sau in ambele, cauzand bule. In timpul terapiei cu oxigen hiperbaric, pacientul respira oxigen pur sau imbogatit, care duce la scaderea nivelului de azot din sange si micsorarea bulelor.

2. Embolia gazoasa
Aceasta boala se caracterizeaza prin existenta unor bule de gaz in circulatia arteriala sau venoasa. Embolia gazoasa poate fi declansata in timpul scufundarilor. Un volum mare de bule poate leza filtrul pulmonar si patrunde cu usurinta in circulatia arteriala.
Embolia arteriala gazoasa poate fi rezultatul unei barotraume pulmonare, injectarii accindentale de aer intravenos sau al unei interventiii chirurgicale. De obicei, simptomele apar la cateva secunde sau minute de la eveniment si pot include: pierderea constiintei, confuzie, leziuni cerebrale, aritmii cardiace sau stop cardiac.

3. Intoxicatia cu monoxid de carbon
Intoxicatia cu monoxid de carbon (CO), intentionata sau accidentala, se produce prin inhalarea acestui gaz incolor si inodor. Hemoglobina se leaga cu o afinitate de 200 de ori mai mare de monoxid de carbon, decat de oxigen, astfel, este blocat transportul de oxigen in organism. Deoarece tesuturile nu sunt oxigenate corespunzator acestea nu mai functioneaza normal. De asemenea, monoxidul de carbon leaga citrocrom oxidaza si mioglobina sau are loc peroxidarea lipidelor – afectiunile cauzate in aceste situatii fiind de natura neuronala.
In cazul acestui tip de intoxicatie, terapia cu oxigen hiperbaric se bazeaza pe faptul ca oxigenul pur poate desface cu succes legatura dintre monoxid de carbon si hemoglobina. Procesul se va desfasura pe durata a aproximativ 300 de minute de respiratie in camera hiperbarica. Oxigenoterapia hiperbarica restabileste citocrom oxidaza si ajuta la prevenirea peroxidarii lipidelor. Terapia este folosita si pentru a preveni sechelele neurologice. Eficienta va fi mai mare cu cat tratamentul va fi instituit mai rapid; cu toate acestea, exista o serie de controverse fata de metodele si rezultatele cu privire la utilizarea oxigenoterapiei hiperbarice in cazul intoxicatiei cu monoxid de carbon.
Pacientii care sunt intoxicati cu acest gaz, pot prezenta o varietate de simptome care, initial, nu sunt atribuite otravirii. Manifestarile initiale pot include: ameteala, dureri de cap, greata, stare de voma, convulsii, dureri in piept, tahicardie usoara si acidoza severa.
Candidatii la terapia cu oxigen hiperbaric sunt mai ales aceia care prezinta risc crescut de morbiditate si mortalitate: femeile insarcinate, pacientii cu boli cardiovasculare si cei care manifesta simptome severe de intoxicatie, cum ar fi pierderea cunostintei, leziuni neurologice sau acidoza severa. Legatura dintre hemoglobina si monoxid de carbon, de obicei, nu se coreleaza cu simptomele.
Femeile insarcinate, adesea, prezinta un nivel de monoxid de carbon mai scazut cu 10-15% decat fatul. Hemoglobina fetala are o afinitate crescuta pentru monoxidul de carbon iar disocierea de oxigen este mai ridicata, comparativ cu adultii. Expunerea la monoxid de carbon scade nivelul de oxigen atat din tesuturile si sangele matern cat si fetal.

4. Leziuni, grefe si rani la nivelul pielii
Majoritatea ranilor pielii, daca nu intervin alte boli, se vindeca destul de bine; in cazul pacientilor cu tulburari de circulatie sanguina vindecarea intampina dificulati. In cazul bolnavilor de diabet zaharat sau cu boli vasculare, ranile si leziunile se vindeca cu dificultate, insa cu ajutorul terapiei cu oxigen baric procesul de vindecare este accelerat.

Schema de tratament pentru tratarea leziunilor si a grefelor presupune: doua sedinte, zilnic, pana cand acestea incep sa se vindece, apoi o sedinta pe zi pana cand procesul de cicatrizare este definitivat. Rezultatele se vor vedea dupa 20 de sedinte. Daca rezultatele intarzie sa apara se impune continuarea terapiei. In cazul in care fasia de piele transplantata este compromisa, va fi necesara interventia chirurgicala pentru restabilirea functiei circulatiei venoase si arteriale, tratament adecvat local si interventie medicala adecvata.

5. Leziuni traumatice si sindromul de compartiment
Ischemia acuta periferica este caracterizata prin leziuni cauzate de traume care se manifesta prin durere si edem; in aceasta categorie intra leziunile traumatice si sindromul de compartiment. Leziunile traumatice, deseori, sunt rezultatul accidentelor de diferite forme.
Terapia cu oxigen hiperbaric in acest scop include hiperoxigenarea pentru a creste nivelul de oxigen din sange. Tratamentul, determina reducerea fluxului sanguin, fapt ce permite capilarelor sa resoarba fluidul in exces. In urma acestui proces, nivelul de inflamatie se va reduce iar tesuturile se vor reface. Potrivit studiilor de laborator, scaderea aderentei neutrofilelor la venulele ischemice se observa la presiuni crescute ale oxigenului (2.5 ATA). Reperfuzia leziunii este diminuata deoarece terapia cu oxigen hiperbaric genereaza necrofagi care distrug radicalii de oxigen.
Sindromul de compartiment include totalitatea disfunctiilor pulmonare, cardiovasculare, neurologice si renale rezultate in urma cresterii bruste si de lunga durata a presiunii intraabdominale. Terapia cu oxigen hiperbaric nu se recomanda daca simptomele acestor boli nu se manifesta dar sunt iminente, ci atunci cand se observa semne obiective: durere, slabiciune, presiune abdominala, etc. Cand apar manifestarile este indicata oxigenoterapia barica chiar daca nu se intervine chirurgical intrucat acest lucru ar destabiliza starea pacientului sau din cauza presiunilor din compartiment. Acest tratament mai este indicat si in cazul in care pacientul a fost supus fasciotomiei, pentru a contribui la scaderea morbiditatii.

6. Infectii ale tesuturilor moi necrozate
Aceste infectii pot fi aerobe, anaerobe sau mixte si apar in urma unui traumatism sau plagi chirurgicale provocate de corpuri straine, inclusiv injectii subcutanate si musculare contaminate. Acest tip de infectie se manifesta frecvent in randul pacientilor de diabet sau boli cardiovasculare.
Printre tipurile de infectii de acest gen se regasesc: fasciita necrozanta, mionecroza clostridiana (gangrena gazoasa) sau neclostridiana, gangrena fournier, etc. Indiferent de profunzimea afectarii tesutului aceste infectii au fiziopatologii similare care includ hipoxie tisulara locala exacerbata in plan secundar de endarterite ocluzive.
Izolarea intravasculara a leucocitelor este specifica acestor tipuri de infectii fiind mijlocita de toxine de la organisme specifice. Toti acesti factori contribuie la formarea unui mediu in care unele organisme consuma rapid oxigenul stimuland un cadru propice pentru dezvoltarea anaeroba a altor organisme.
Tratamentul are la baza debridarea prin interventie chirurgicala si terapia agresiva cu antibiotice. Terapia cu oxigen hiperbaric este folosita ca adjuvant intrucat ofera mecanisme de actiune pentru controlul infectiei si reduce pierderea de tesut, fiind toxica pentru bacteriile anaerobe. Un alt beneficiu este acela ca reduce aderenta neutrofila prin inhibarea functiei beta-2-integrinei. Sunt necesare cercetari suplimentare pentru a stabili cu certitudine daca acest mecanism actioneaza atat de eficient in infectiile necrozate.

In cazul mionecrozitei clostridiene, tratamentul poate opri producerea de toxine alfa. Dovezile, destul de restranse, indica faptul ca terapia faciliteaza absorbtia a diferite clase de antibiotice, inclusiv aminoglicozide, cefalosporina, sulfamida si amfotericina.

7. Abcesele intracraniane
Printre afectiunile care se incadreaza in categoria abceselor intracraniene sunt: abcesul cerebral, empiem budural si epidural, precum si abcesele craniene. Studii din intreaga lume au analizat nivelul mortalitatii cauzat de aceste boli si au stabilit ca acesta ar fi de aproximativ 20%.
Terapia cu oxigen hiperbaric are multiple mecanisme datorita carora poate fi considerata o terapie complementara pentru abcesele intracraniene. Aceasta induce oxigen pur in tesuturi care impiedica dezvoltarea bacteriilor anaerobe. Tratamentul cu oxigen hiperbaric va reduce cresterea presiunii intracraniene, va contribui la reducerea edemului cerebral perifocal si va stimula sistemul imunitar. Candidatii pentru terapia cu oxigen hiperbaric sunt cei care au abcese intracraniene multiple, cei cu un sistem imunitar compromis, cei in cazul carora interventia chirurgicala este contraindicata, care au o evolutie nesatisfacatoare in ciuda interventiei chiurgicale si a tratamentului cu antibiotic.

8. Osteomielita refractara
Osteomielita refractara este definita ca osteomielita acuta sau cronica ce nu se vindeca dupa interventiile corespunzatoare. Cel mai adesea, osteomielita refractara se manifesta la pacientii al caror sistem imunitar este compromis. Aceasta afectiune este caracterizata prin rani care nu se vindeca si chiar infectii agresive care necesita amputarea unui membru. Terapia cu oxigen hiperbaric creste cantitatea de oxigen din oasele infectate la nivel normal sau peste acesta. Deoarece functia polimorfonucleara necesita o concentratie adecvata de oxigen, acesta este un mecanism important prin care oxigenoterapia hiperbarica ajuta la tinerea sub control a osteomielitei. O modalitate unica prin care terapia cu oxigen baric contribuie la vindecarea osteomielitei este sustinerea functiei osteoclastelor. Procesul de resorbtie de catre osul necrozat a osteoclastelor este strans legat de prezenta oxigenului. In plus, oxigenoterapia hiperbarica faciliteaza absorbtia antibioticelor.

9. Arsurile termice
Arsurile termice reprezinta un prejudiciu produs de factori multipli la nivelul tesutului, care culmineaza cu inflamatii locale, leziuni vasculare din cauza activarii trombocitelor si a aderentei celulelor albe, hipoxiei si vulnerabilitatii la infectii severe. Scaderea functiei celulelor albe, determinata de cauze locale, exacerbeaza aceasta problema. Terapia cu oxigen hiperbaric se adreseaza fiecaruia dintre aceste dezechilibre fiziopatologice si poate obtine rezultate semnificative. Pentru ca rezultatele sa fie benefice, tratamentul trebuie instituit la scut timp dupa ce s-a produs arsura. Se vor face 3 sedinte in primele 24 de ore si apoi 2 sedinte pe zi. Durata tratamentului depinde de gradul de afectare al pacientului dar si de raspunsul la terapie. O atentie speciala trebuie acordata cantitatii de fluide administrate si a temperaturii camerei. De asemenea, se va evita stresul fiziologic precum si potentialele complicatii ale tratamentului (de exemplu, toxicitatea provocata de oxigen).

10. Anemii grave
Pacientii care dezvolta anemii severe se confrunta cu scaderea capacitatii sangelui de a transporta oxigenul. Acesti pacienti devin candidatii terapiei cu oxigen hiperbaric atunci cand din motive religioase sau medicale nu pot face transfuzii sanguine. Hemoglobina este cea care transporta, in mod special, oxigenul in sangele uman (1.34 ml de oxigen per gram).
In cazul acestor boli se va administra oxigen hiperbaric la 2-3 ATA in sedinte de tratament de pana la 4 ore. Pot fi necesare 3-4 sedinte pe zi, in functie de starea clinica a pacientului. Terapia trebuie urmata pana cand starea pacientului s-a ameliorat, organele sale functioneaza normal, iar nivelul de oxigen este optim.

POSIBILE DURATE DE TRATAMENT pentru oxigeno-terapie hiperbara – FUNCŢIE DE TIPUL AFECŢIUNII